Nu sunt apreciat la adevaratã mea valoare! Stau la biroul de informaţii de când m-au adus aici. Toţi ceilaţi au locuri frumos amenajate, cu date importante despre ei. Placuţa cu numele meu s-a şi rupt. De ce Van Gogh sau Da Vinci sunt puse pe categorii iar sãlile lor au bãncuţe, mese şi tavanuri imense din sticlã? Ce dacã sunt pictat de un anonim ?! Povestea vieţii mele este mult mai interesantã decât orice tablou de-al lui Picasso sau Monet.
Prima datã am vãzut lumina soarelui in 1939. Am fost expus într-un han sãrãcãcios pânã când a început Al Doilea Rãzboi Mondial. Era gata, gata sã fiu împuşcat, ars şi cãlcat în picioare de oameni barbari, dar se pare cã soarta nu a vrut ca eu sã mor şi am fost gãsit de o famile de boieri. Acolo, am dus-o foarte bine. Eram mereu şters de praf, eram expus în sala de bal şi toatã lumea mã aprecia.
Din pãcate, membrii familiei au plecat în lumea cealaltã unul câte unul, iar eu am rãmas iar singur pânã acum 10 ani, când nişte arheologi m-au gãsit. La început eram expus în sala cea mare a muzeului si vizitatorii, de multe ori oameni cunoscãtori de artã, apreciau munca depusã de pictorul meu. Eram foarte plãcut de toţi oamenii. Cu timpul, însã, muzeul s-a dezvoltat si au început sã aparã cei renumiti, adicã tablourile de Van Gogh, Picasso şi Da Vinci. De când au apãrut ei în muzeu, eu am fost mutat la biroul de informaţii unde lucreazã o femeie nesuferitã şi bãtrânã. Nu mã şterge niciodatã de praf, mi-a rupt placuţa cu nume si odatã era sã verse cafea pe pânza mea delicatã.
În fiecare zi spun povestea asta sperând cã, poate, mã va auzi cineva şi mã va salva de femeia bãtrânã din biroul de informaţii. Poate dorinta mea va fi indeplinita ! Compunere:- Locul meu e in sala cea mare!!
